Controlul titlurilor de călătorie

Controlul titlurilor de călătorie este o activitate care se desfăşoară cu echipe de control constituite din inspectori trafic Tursib.

Realizarea operaţiunii de control al biletelor

Dacă biletul prezentat nu are toate datele valide se procedează obligatoriu la confruntarea datelor cu ajutorul:

  • fişei martor, care se introduce în validatorul în care a validat călătorul biletul;
  • biletului BCR eliberat pe baza cardului test

Ȋn cazul în care biletul de călătorie nu corespunde cu fişa martor sau cu biletul test, se prezintă călătorului dovada şi se procedează la sancţionarea acestuia.

Nu se sancţionează călătorul dacă validatoarele Tursib sau aparatele contactless nu funcţionează !!!

Realizarea operaţiunii de control al persoanelor cu handicap:

  • se solicită cartea de identitate şi legitimaţia pentru transportul  urban cu mijloacele de transport în comun, eliberată de Serviciul de Asistenţă Socială a Primăriei;
  • se verifică concordanţa numelui de pe actul de identitate cu numele înscris pe legitimaţie.

Operaţiunea de sancţionare a contravenienţilor:

  • Persoanele care vor fi surprinse de către organele de control călătorind fraudulos (fără titlu de călătorie valabil în mijlocul de traseu respectiv) au dreptul de a achita pe loc suma de 100 RON reprezentând contravaloarea unui bilet cu suprataxă de călătorie (bilet contravențional).
  • Ȋn cazul în care nu achită contravaloarea biletului cu suprataxă , călătorul va fi invitat de către agenții constatatori ai S.C. TURSIB S.A să coboare din mijlocul de transport pentru identificare și încheierea procesului verbal de constatare a contravenției.
  • Ȋn cazul în care contravenientul refuză legitimarea, inspectorul de trafic poate apela la organele de poliţie, jandarmi sau Poliţia Locală.
  • Odată cu achitarea contravalorii biletului cu suprataxă încetează orice urmărire şi nu se va mai întocmi proces verbal de constatare a contravenţiei.
  • Pe baza biletului cu suprataxa se poate continua călătoria până la capătul de linie al traseului respectiv.
  • Pe biletul cu suprataxă de călătorie se înscriu data, ora, traseul, semnătura inspectorului, după care se aplică stampila cu textul “ACHITAT” şi cu indicativul inspectorului de trafic care a aplicat sancţiunea.

Dacă pȃnă la finalizarea operaţiunii de completare a procesului verbal contravenientul decide să achite contravaloarea biletului contravenţional, agentul constatator va menţiona numărul biletului pe procesul verbal, iar contravenientul va semna confirmȃnd primirea biletului contravenţional.

Agentul constatator este persoana împuternicită de către Primarul Municipiului Sibiu să constate contravenţii şi să aplice amenzi contravenţionale celor care:

  • călătoresc fără bilet, abonament sau legitimaţie adecvată mijlocului de transport folosit;
  • la cererea organelor de control nu prezintă actul de identitate şi legitimaţia de călătorie;
  • întreţin discuţii cu conducătorul mijlocului de transport în timpul mersului ;
  • opresc fără motive justificate între staţii mijloacele de transport în comun ori schimba ruta acestora (persoane neautorizate sau neabilitate de lege);
  • degradează prin orice mijloace vehiculele de transport în comun atât în mers, cât şi în timpul staţionărilor;
  • fumează, scuipă, consumă seminţe şi îngheţată, aruncă hârtii şi resturi de orice fel în mijloacele de transport în comun;
  • cântă, provoacă zgomote puternice, adreseză cuvinte injurioase la adresa călătorilor, controlorilor şi a personalului de deservire a mijloacelor de transport în comun;
  • blocheaza uşile mijloacelor de transport;
  • consumă alimente şi băuturi alcoolice în mijloacele de transport în comun;
  • urcă sau coboară în timpul mersului sau fortează uşile;
  • transportă păsări, animale vii, baloturi, obiecte şi bagaje voluminoase, geamuri sau oglinzi, precum şi materiale inflamabile sau explozibile;
  • transportă câini în mijloacele de transport în comun, fără dovadă de vaccinare, lesă şi botniţă.

Achitarea amenzii înscrise în procesul verbal de constatare a contravenției se poate face în termen de 15 zile de la data comunicării procesului verbal:

  • la sediul Primăriei Municipiului Sibiu – str. S.Brukenthal nr.2, cam.19 sau Bd. Victoriei nr.1-3, camera 20;
  • la oficiile poştale, în contul Municipiului Sibiu, deschis la Trezoreria Sibiu, cod IBAN RO65TREZ57621350201XXXXX CIF 4270740;
  • în contul Municipiului Sibiu, deschis la Trezoreria Sibiu, cod IBAN RO65TREZ57621350201XXXXX CIF 4270740.

Copia chitanței se predă în termen de 15 zile de la data comunicării procesului verbal, la SC Tursib SA, str.Munchen, nr.1, tel.0269/426100, fax. 0269/220771.

Dacă contravenientul nu achită amenda în termen de 15 zile de la data înmânarii/comunicării, se va proceda la executare silită.

Contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, la cerere, actul de identitate ori documentele în baza cărora se fac mențiunile cuprinse în procesul-verbal. În caz de refuz, pentru legitimarea contravenientului, agentul constatator poate apela la ofițeri și subofițeri de poliție, jandarmi sau agenţi ai Poliţiei Locale.

În cazul în care contravenientul este minor (14-18 ani), minimul și maximul amenzii stabilite în actul normativ pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate.

În cazul în care comunicarea exemplarului 2 din procesul verbal de constatare a contravenției nu s-a efectuat pe loc, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată contravenientului se face prin poștă, prin scrisoare recomandată cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.


Pentru a formula o contestație împotriva procesului verbal de constatare a contravenției, trebuie să vă adresați, potrivit art.31 alin.1 din O.G. 2/2001, în termen de 15 zile de la data comunicării acestuia, Judecatoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, respectiv Judecătoriei Sibiu.

Executarea proceselor verbale de sancționare se face prin intermediul Direcției Fiscale - Serviciul de executare silită a creanțelor bugetare din cadrul Primăriei în a cărei rază teritorială își are domiciliul contravenientul, în cazul în care contraveninentul nu a achitat amenda în termen de 15 zile de la înmânare/comunicare.

Prevederile legale în vigoare prin care se stabilesc faptele care constituie contravenții în domeniul transportului public local sunt: art. 45 din Legea 92/2007 si art. 40 din Regulamentul pentru efectuarea transportului public local, aprobat prin H.C.L. nr. 57/2013.